Arta budistă în Japonia

     Budismul a jucat un rol important în dezvoltarea artei japoneze între secolele VI şi XVI. Arta budistă şi gândirea religioasă budistă au venit din China. Arta budistă a fost încurajată de prinţul în perioada Suiko în secolul al VI-lea şi de împăratul Shomu în perioada Nara în secolul al VIII-lea. La începutul perioadei Heian, arta budistă şi arhitectura a înfluenţat foarte mult arta tradiţională Shinto şi pictura budistă a devenit o modă în rândul japonezilor înstăriţi.

     Perioada Kamakura a fost perioada de înflorire a sculpturii japoneze budiste, a cărei origine se află în lucrările din perioada Heian. Secta Amida, sectă a budismului, a furnizat baza pentru multe opere de artă. Arta budistă a devenit populară în rândul maselor prin picturi de derulare, picturi închinate lui Buddha, cu chipul acestuia, picturi cu vieţile sfinţilor, cu infernul şi alte teme religioase.

     Câteva dintre cele mai importante opere budiste:

• The Phoenix Hall of Byōdō-in: a fost construită în 1059, are un design originar japonez. A fost înregistrată ca parte a patrimoniului UNESCO

• Shakyamuni Triad: realizată de Tori Busshi, ilustrare a lui Buddha Shakzamuni în stil chinezesc.

• The Shakyamuni Daibutsu Bronze (4,8 metri), este cea mai veche sculptură cunoscută a lui Buddha din Japonia, realizată de Tori Busshi în 609.

• Yakushi-ji's East Pagoda, Nara.
  

Sursă:

Arta budistă

Dansul tradiţional japonez

     Există două tipuri principale de dans tradițional japonez: Odori, care își are originea în perioada Edo, și Mai, care este originar din partea de vest a Japoniei. Odori s-a dezoltat din drama Kabuki şi este centrat pe sentimentele de sex masculin. Mai este un dans care se realiza în camere japoneze şi nu pe scenă. Acest tip de dans are influenţe din drama Noh.

     O variaţie a stilului Mai este dansul japonez Kyomai sau Kyoto Style Dance. Kyomai s-a dezvoltat în perioada culturală Tokugawa, în secolul XVII. Acest stil de dans a fost influenţat de eleganţa şi rafinamentul manierelor de la curtea imperiala Kyoto.

     Kabuki este un stil de dans-teatru clasic. Teatrul Kabuki este recunoscut pentru stilizarea pieselor de teatru şi pentru machiajul realizat pentru interpreţii şi artiştii săi. Caracterele individuale kanji, de la stânga la dreapta, înseamnă: a cânta (歌), dans (舞) şi îndemânare (伎). Kobuki este, deci, tradus de cele mai multe ori ca "arta de a dansa şi cânta".

O frântură dintr-un dans tradiţional japonez

     Bon Odori a fost iniţial un dans pentru întâmpinarea spiritelor morţilor. Aceste dansuri şi muzica care le însoţeşte sunt diferite pentru fiecare regiune a ţării. De obicei, acest tip de dans presupune ca oamenii să danseze în jurul unui Yagura, o schelă mare de lemn.

     Dansul vrabiei, numit şi Suzume Odori, este un stil de dans bazat pe mişcările din aripi ale vrabiei eurasiatice. A fost interpretat pentru prima dată de cioplitorii în piatră care au costruit castelul  Sendai. Şcolarii din prefectura Myagi învaţă acest dans şi îl interpretează în timpul festivalului Obon.

Sursă: 

Dansul tradiţional japonez

Moda de stradă în Japonia

     Japonia a început să imite moda occidentală pe la mijlocul sec. al XIX-lea. Pe la inceputul secolului XXI, această emulaţie a dus la formarea unui alt tip de modă, o modă a străzii. Acest stil de modă se distinge de altele prin faptul că ţinutele sunt un amestec între tendinţele actuale şi tendinţele tradiţionale. Astfel de haine sunt, de obicei, home-made, haine facute acasă.

     În prezent, există atât foarte multe stiluri de îmbrăcăminte, care sunt un amestec între brandurile locale şi cele străine. Unele dintre aceste stiluri sunt extreme şi avangardiste şi sunt similare cu, colecţiile haute couture de pe podiumurile europene. Ascensiunea sau decăderea tendinţelor în modă a fost consemnată  în revista de modă Fruits, o revistă recunscută pentru promovarea modei de stradă în Japonia.

     Câteva din cele mai ciudate şi cunoscute trenduri pe care le găseşti de cele mai multe ori pe străzile din Tokyo:

1. Lolita:

2. Gyaru:

3. Ganguro:

4. Kogal:

5. Shironuri:

6. Visual kei:

7. Mori girl:

8. Decora:

Surse:
Moda japoneză
Moda japoneză

Lucruri interesante despre Japonia

1. Carnea de cal crudă este un aliment popular în Japonia.
2. Uneori, trenurile sunt atât de aglomerate încât personalul de cale ferată este nevoit să înghesuie pasagerii în interiorul trenurilor.
   
3. Multe cupluri din Japonia sărbătoresc Crăciunul ca "Valentine's Day". Acesta este cu siguranţă o sărbătoare mai mult a iubiţilor.
4. Cuvinte în limba engleză scrise greşit se găsesc peste tot, inclusiv pe tricouri sau pe alte articole vestimentare.
5. Mai mult de 70% din suprafaţa Japoniei este acoperită de munţi care cuprind peste 200 de vulcani.
6. Muntele Fuji, cel mai înalt munte din Japonia, este un vulcan activ.
   
7. Religia nu joacă un rol important în viaţa japonezilor şi mulţi dintre ei nu ştiu să facă diferenţa între şintoism şi budism. Acest lucru nu este valabil pentru toată populaţia niponă.
8. Există 4 sisteme de scriere în Japonia: Romaji, Katakana, Hiragana şi Kanji.
9. Cafeaua este foarte populară în Japonia. Japonia importă 85% din producţia de cafea anuală a Jamaicăi.
10. Rata de alfabetizare în Japonia este de aproximativ 100%.
11. Sumo este sportul naţional al Japoniei.
12. Luptătorii de sumo mănâncă un fel de mâncare, o tocană numită "Chankonabe" pentru a se îngrăşa. Multe restaurante din Tokio servesc acest fel de mâncare.
13. Când folosiţi baia în casa cuiva s-ar putea să fiţi nevoiţi să purtaţi nişte papuci de baie pentru a nu contamina restul casei.
14. În Japonia, se produc în medie în jur de 1.500 de cutremure anual.

   15.Este un lucru obişnuit să mănânci orez la fiecare masă, inclusiv la micul dejun.

Sursă:

Lucruri interesante despre Japonia

Florile în Japonia

     Anotimpurile sunt o temă principală în cultura japoneză. Florile sunt "oglinzile" anotimpurilor, ele reflectă trecerea timpului. Vizualizarea florilor, admirarea lor, este o activitate foarte populară în Japonia. Acest lucru se observă la festivităţile anuale a florilor de cireş.

     Următorul grafic arată perioadele de înflorire a celor mai populare flori din Japonia. Este de reţinut faptul că Japonia se întinde de la nord la sud pe o distanţă de 3500 km, deci anumite specii de flori pot înflori în alte perioade de timp în regiunile cu climă diferită.

     Există multe locuri în Japonia unde pot fi admirate diferite specii de flori în diferite perioade ale anului. Parcurile de flori şi grădinile botanice sunt locaţii foarte bune în care pot fi admirate florile. De asemenea, unele temple şi unele altare sunt recunoscute pentru anumite specii de flori pe care le posedă.

Sursă:

Florile în Japonia

Muzica japoneză II

Rock

     În 1960, trupele japoneze de muzică rock imitau cântăreţii de muzică rock occidentali, cum ar fi: The Beatles, Bob Dylan şi Rolling Stones. John Lennon a fost unul dintre cei mai populari cântăreţi occidentali în Japonia.

     La începuturile anilor 1970, mulţi muzicieni din japonia au început să experimenteze rockul electronic. Cel mai important muzician, renumit la nivel internaţional, a fost Isao Tomita. Primul lui album, apărut in 1972, s-a numit "Electric Samurai: Switched on Rock" şi cuprindea melodii rock si pop contemporane refacute cu ajutorul unui sintetizator electronic.

     În 1990, multe formaţii rock au avut un mare succes comercial. O parte din aceste formaţii sunt:  B'z, Mr. Children, Glay, Southern All Stars, L'Arc-en-Ciel, Tube, Spitz, Wands, T-Bolan, Judy and Mary, Asian Kung–Fu Generation, Field of View, Deen, Ulfuls, Lindberg, Sharam Q, The Yellow Monkey, The Brilliant Green şi. Dragon Ash.

    Primul festival de muzică rock, Fuji Rock Festival, a avut loc in 1997, iar cel de-al doilea, Rising Sun Rock Festival, în 1999.

Punk rock / alternative

     Printre primele formaţii de punk rock apărute se numără: SS, The Star Club, The Stalin, Inu, Gaseneta, Bomb Factory, Lizard, The Friction, The Blue Hearts. Scena punk timpurie a fost imortalizată într-un film creat de Sogo Ishii, numit "Burst City", în 1982 şi care a avut ca distribuţie cântăreţi de muzică punk.  În anii '80, trupe de hardcore, cum ar fi GISM, Gauze, Confuse, Lip Cream și Systematic Death au început să apară.

Heavy metal

     Japonia este cunoscută ca fiind o zonă de succes pentru turneele trupelor de heavy metal şi multe dintre albumele live sunt înregistrate în Japonia. Exemple notabile sunt: Judas Priest cu albumul Unleashed in the East, Iron Maiden cu Maiden Japan, Deep Purple cu Made in Japan , Michael Schenker Group cu One Night at Budokan şi Dream Theater cu Live at Budokan.

Extreme metal

     Trupe de extreme metal japoneze s.au format ca urmare a influenţei americane şi europene, dar nu au primit prea multă atenţie până pe la începutul anilor '90, şi, la fel ca în străinătate, acest gen de muzică este tratat ca stil de muzică underground. Primele formaţii de trash metal au apărunt la începutul anilor '80, una dintre ele fiind United, a carei muzică încorpora şi elemente de death metal. Prima formaţie care a cântat black metal este Sabbat, formaţie care este activă şi acum, şi Bellzlleb, care şi-a încheiat activitatea la începuturile anilor '90.

Hip hop

     Hip hop-ul este un stil de muzică destul de nou pe piaţa japoneză. Mulţi au considerat că este un trend care va dispărea repede. Cu toate acestea, acest gen de muzică este încă încă prosper. De fapt, cântăreţii de hip hop japonezi, nu au atins succesul altor cântăreţi de acelaşi gen din alte ţări, decât pe la sfarşitul anilor 1980. Acest lucru a fost în principal cauzat de credinţa lumii despre muzică cum că: " frazele japoneze nu aveau capacitatea de a forma acelaşi efect de rimă care exista în melodiile americane."

Sursă:

Muzica japoneză

Muzica japoneză I

     Muzica japoneză include o gamă variată de interpreţi de diferite genuri muzicale, atât tradiţionale cât şi moderne. Japonia este a 2-a cea mai mare piaţă muzicală din lume.
     Muzica locală se poate găsi în locaţii de karaoke, locaţii care sunt în arendă de la casele de discuri. Muzica japoneză tradiţională este destul de diferită faţă de muzica occidentală deoarece în muzica japoneză sincronul se bazează pe intervalele de respiraţie umană, iar în  cea occidentală sincronul este unul matematic.

Muzica tradiţonală

     Există 2 tipuri de muzică recunoscute a fi cele mai vechi tipuri de muzică tradiţională japoneză. Ele sunt shōmyō (imnuri budiste) şi gagaku (muzica orchestrală a înaltei curţi), ambele datează din perioadele Nara şi Heian. Gagaku este un stil de muzică clasică care a fost interpretat la curtea imperială încă din perioada Heian. Acest stil de muzică este împărţit în kangen (muzică instrumentală) şi bugaku (dans acompaniat de gagaku). Kagura-uta, Azuma-asobi şi Yamato-uta sunt repertorii autohtone. 
     Originare încă din secolul al XIII-lea sunt "honkyoku" (piese originale). Acestea sunt piese interpretate de cerşetorii sectei te preoţi ai Budismului Zen, Fuke. Aceşti preoţi care poartă numele de " komusō" ( preoţi ai vidului) cântau "honkyoku" pentru milostenie şi iluminare. Secta Fuke a incetat să existe în secolul al XIX-lea, dar o descendenţă verbală şi scrisă continuă şi astăzi, chiar dacă muzica este interpretată în cadrul unui concert. De multe ori samuraii ascultă şi interpretează acest tip de muzică în timpul practicilor lor de îmbogăţire spirituală şi înţelegerea vieţii.
      Biwa  (stil de muzică tradiţională), a fost cântat pentru prima oară de către un grup de interpreţi ambulanţi (biwa hōshi).  Foloseau această cântare pentru a acompania povestiri. Cea mai cunoscută povestire este  "Povestea lui Heike", o istorie a triumfului clanului Minamoto din secolul al XII-lea. Aceşti interpreţi s-au organizat într-o "breaslă" pentru oamenii cu deficienţe de vedere. Această "breaslă" a controlat o mare parte din cultura muzicală japoneză.

Muzica folk

     Taiko este o tobă japoneză care are diferite mărimi şi care este folosită pentru a interpreta diferite genuri muzicale. Ea a devenit deosebit de populară în ultimii ani deoarece a fost folosită ca instrument central al ansamblurilor de percuţie al căror repertoriu se bazează pe o varietate de muzică folk.

     Cântecele folk japoneze poartă denumirea de "min'yō". Acestea pot fi grupate în 4 mari categorii: cântece de muncă, cântece religioase, cântece pentru adunări cum ar fi nunţi, înmormântări şi festivaluri şi cântece pentru copii. Cântăreţii sunt de obicei acompaniaţi de o lăută cu 3 coarde cunoscută sub denumirea de "shamisen", de tobe taiko şi de un flaut de bambus care se numeşte "shakuhachi". Alte instrumente care pot acompania cântăreţii sunt: flautul transversal ("shinobue"), un clopot ("kane"), o tobă de mână (tsuzumi") şi o ţiteră cu 13 coarde ("koto").

Muzica pop tradiţională

     După Restauraţia Meiji, un birocrat numit Izawa Shuji a compus melodii ca "Ault Lang Syne" şi a creat melodii folosind gama pentatonică. Muzica occidentală, în special marşurile militare, au devenit populare în Japonia. S-au dezvoltat 2 tipuri de muzică în această perioadă: "shoka", care a fost creată pentru a aduce muzica occidentală în şcoli şi "gunka" , care sunt marşuri militare ce cuprind câteva elemente muzicale japoneze.

     După ce Japonia a trecut la democraţie la sfârşitul secolului al XIX-lea, liderii au angajat cântăreţi pentru a vinde copii de melodii care conţineau mesajele lor. Au apelat la acest lucru deoarece liderilor  le era interzis să vorbească în public. Cântăreţii care performau pe stradă se numeau "enka-shi". La sfârşitul secolului al XIX-lea , un stil de muzică originar din Osaka a devenit popular. Acest stil de muzică care se practica "la colţ de stradă" a lansat primele 2 vedete japoneze: Yoshida Naramaru şi Ku Moemon.

     Muzica pop tradiţională se numeşte "kayōkyoku". "Kayōkyoku" a devenit o industrie importantă, mai ales după sosirea superstarului Misora Hibari. În anii 1950, tango-ul şi alte tipuri de muzică latino au devenit populare în Japonia. 

     Muzica pop cu influenţe occidentale poartă numele de pop japonez (J-pop).

J-pop

     J-pop, o abreviere pentru popul japonez, este un gen muzical care a intrat în prim-planul principal muzical din Japonia în anii 1990. Acest gen de muzică îşi are rădăcinile încă din anii 1960, când se îmbina muzica rock cu cea pop, iar prima trupă creată care aborda acest gen de nuzică s-a numit "Happy End" (Melodie a formaţiei Happy End). Muzica pop tradiţională a fost inlocuită cu acest gen de muzică, până a fost scoasă de tot de pe scena muzicii japoneze.

     Artiştii japonezi muzicali, idolii, sunt o parte importantă a pieţei muzicale. Trupa care a avut cele mai vândute melodii în 2008 şi 2009 se numeşte Arashi şi este o trupă de băieţi, formată din 5 membri. Din 2010 până în prezent, trupa de fete AKB48, deţine recordul pentru cele mai vândute melodii.

Sursă:
Muzica japoneză

Educaţia în Japonia

     În Japonia, învăţământul este obligatoriu în clasele primare şi cele gimnaziale. Sistemul de învăţământ a jucat un rol important în redresarea Japoniei şi creşterea economică după cel de-al Doilea Război Mondial. După cel de-al Doilea Război Mondial, au fost adoptate următoarele legi: "Fundamental Law of Education" şi "School Education Law".Cea din urmă structurează sistemul de învăţământ în 5 cicluri:  învăţământul preşcolar (durează 3 ani), învăţământul primar (durează 6 ani) , învăţământul gimnazial (durează 3 ani), învăţământul liceal (durează 3 ani) şi învăţământul postliceal (durează 2 sau 4 ani). 

     Anul şcolar în Japonia începe în aprilie. Cursurile se ţin de luni până vineri sau sâmbătă, depinde de şcoală. Un an şcolar este format din 2 sau 3 semestre care sunt separate prin vacanţe scurte primăvara şi iarna şi o vacanţă de vară mai lungă, de o lună şi jumătate.

     Învăţământul gimnazial cuprinde clasele a 7-a, a 8-a şi a 9-a. Vârsta copiilor este cuprinsă între 12 şi 15 ani. Deşi este posibil să se retragă din sistemul educaţional, să nu mai continuie studiile, mai puţin de 4% au făcut acest lucru. Profesorii folosesc ca metodă de predare prelegerea. 

     Deşi învăţământul liceal nu este obligatoriu, 95% din absolvenţii de gimnaziu vor să-şi continuie studiile şi merg la un liceu. Liceele particulare reprezintă 55% din totalul liceelor existente. Atât liceele publice cât şi cele private sunt costisitoare. Ministerul Educaţiei a estimat că cheltuielile anuale pentru educaţia unui copil într-o şcoală publică au fost de aproximativ 300.000 yeni (aprox. 7.000 lei) în anii 1980, iar cheltuielile într-o şcoală privată se dublează.

     În 2010, mai mult de 2.8 milioane de studenţi au fost înscrişi în 778 de facultăţi. Unele dintre aceste instituţii oferă o pregătire de 4 ani pentru a obţine o diplomă de licenţă, iar altele oferă o pregătire de 6 ani pentru a obţine un grad profesional. Facultăţile care se durează 4 ani se împart în 2 categorii: 86 de universităţi naţionale şi 95 de universităţi de universităţi publice locale (fondate de către prefecturi şi municipalităţi). Restul de 597 sunt private.

Sursă:
Education in Japan